Pro TV face o „schemă” cu Voyo

S-a dat ordin pe unitate de la Praga să „crească” Voyo, și de aia difuzează Premier League doar acolo. Nu e neapărat dorința lui Česnavičius, dar nici nu cred că e foarte împotrivă. Tot așa, meciul de săptămâna viitoare al FCSB-ului va fi exclusiv pe Voyo.

Lumea i-a sărit în cap lui Becali pentru faza asta, dar nu e vina lui. De data asta, chiar nu e vina lui! Meciul tur se joacă „la ăia”, iar echipa gazdă decide cui dă drepturile de difuzare. La retur, treaba va sta altfel.

Ce poate face Becali ca să-i forțeze să dea și meciurile din deplasare pe TV, este să refuze să le dea pe alea de acasă cu totul. Poate așa, se gândesc și ăia de la Pro TV să nu mai facă din astea cu „exclusiv pe Voyo”.

Să ai „post de sport” în trust și tu să dai meciul pe Voyo, mi se pare sinucidere curată. Românii iau maxim un abonament la Netflix (hai, poate și HBO Max), dar în rest nimic. Știu, știu, trebuie să-și scoată pârleala cu Premier League, dar nici acolo nu cred că le va merge prea bine.

Marțea viitoare, juma’ de Românie se va uita la meci pe fb sau pe site-urile de streaming „românești”, în loc să se uite, cinstit pe Pro TV. E clar că Pro TV ar fi făcut audiențe bune și-ar fi făcut un profit bun.

Chiar așa, cum să dai 5 euro pe lună să vezi premier league, când Digi o dădea moca inclusă-n abonament. Nici măcar nu era pachet special, sau ceva, era pe DigiSport.

P. S.: Îi recomand domnului CEO de la Pro TV să citească comentariile de aici. Să vadă ce zic telespectatorii de această decizie. Sau, cum s-ar zice, oamenii cărora vrea el să le ia 5 euro ca să vadă un meci.

P. P. S.: Presimt că iese Becali azi și face un pic de „rant”.

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.