Am trecut (iar) pe Linux

În ultima vreme nu am mai folosit Linux, pentru că mi se părea buggy. Mereu am avut una sau mai multe probleme care mi-au stricat experiența. De cele mai multe ori, am renunțat din cauza unor chestii minore, dar care mă scoteau din minți, ca de exemplu faptul că aveam lag când scroll-am în browser pe plăcile Intel HD. Și oricât am căutat, nu am reușit să găsesc atunci o soluție.

Și din una-n alta, am decis să renunț a-l mai folosi ca daily-driver. Toate astea până alaltăieri, când am instalat Mint pe un mini-PC cu i5 9400T și 16 GB de RAM. Primele impresii au fost și sunt bune. Sistemul de operare merge rapid, nu agață deloc și nu se blochează. Și încă o chestie foarte importantă, nu am stat jumătate de oră după instalare să caute drivere și update-uri. Am pornit Firefox, m-am logat pe blog și am început să scriu. Atât de simplu a fost. Până acum, „it just works!”

Vedem de acum înainte ce va fi, dar e un început foarte promițător. Nu am văzut deloc terminalul, un lucru care se întâmpla frecvent în trecut. Tot ce am avut de rezolvat s-a putut face destul de ușor din GUI. Asta va ajuta enorm la creșterea cotei de piață a Linux, dacă se rezolvă și problemele cu gaming-ul. Și se rezolvă, că trage Valve tare. Așa că ziua aia în care vom spune „pa-pa” Microsoft e mai aproape decât am crede.

P.S.: Testul meu preferat pentru a testa performanța unui PC obișnuit e să pun Costa Rica (4K) pe YouTube și să văd dacă pierde frame-uri. În cazul de față a mers excelent, semn că mini PC-ul nu e chiar așa de slab, pe cum am vrea să credem. Tocmai de aia voi testa zilele viitoare și Windows 11 pe el să văd cum stă treaba. Până atunci, mă bucur de Linux și de ce are el de oferit.

 

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.