Acum vreo 6-7 ani, din plictiseală, am început să scriu un „soi” de versuri pe o pagină de Instagram. În perioada aia, ascultam foarte multă muzică făcută de Dieter Bohlen în anii ’80 („blondul” de la Modern Talking). N-am vreun mare talent la scris versuri, așa că inevitabil „creațiile” mele au început să semene extrem de mult cu ce scria el. Refrene simple, pline de „lady”, „baby”, „maybe”, „night”, „moonlight”, „tight” etc. Cu toate astea, mi-am dorit să fac piesele complete.
Doar că exista o problemă: eu aveam versurile și ideea despre cum ar trebui să sune piesele, dar nu aveam instrumentele necesare ca să le duc până la capăt. Nu sunt cântăreț și nu știu să produc instrumentale de la zero. Ani întregi au rămas doar niște texte și niște idei într-un colț de internet. Îi mai trimiteam din când în când link-ul câte unei gagici, care nu părea foarte impresionată, ca să fiu sincer. În 2025, situația s-a schimbat. A apărut Producer.ai și, pentru prima dată, am avut senzația că pot lua ceva ce exista doar în capul meu și să-l transform într-o piesă.
Mecanismul era simplu: îi dădeam AI-ului titlul, versurile și o piesă de la Modern Talking/Blue System ca referință. Apoi îi spuneam în detaliu cum aș vrea să sune piesa, pentru că nu voiam să fie 1:1 Modern Talking sau Blue System, dar voiam ca stilul să fie același. În câteva minute aveam prima variantă, după care începeam să fac modificări de finețe și în vreo 20 de minute aveam piesa, așa cum îmi doream eu să sune. Două piese făcute în perioada aia au și ajuns pe YouTube:
La prima piesă m-am lovit de prima limitare a Producer.ai. Eu voiam la final un cor falsetto masculin, așa cum exista și în piesele de la Modern Talking. Deși m-am chinuit zile întregi să fac așa ceva, Producer pur și simplu nu reușea să înțeleagă ce îi cer. Așa că m-am trezit cu un cor de fete. Sau „fetili”, cum le spun eu. Nu suna rău. Doar că nu era ce voiam. Și tocmai aici începe partea interesantă. AI-ul poate genera foarte repede ceva care sună decent, uneori chiar surprinzător de bine, dar între „sună bine” și „sună exact cum am în cap” încă există o distanță enormă.
Astăzi nici măcar piese precum cele două nu aș mai putea face la fel de ușor, pentru că Producer.ai și-a schimbat modelele și a limitat serios posibilitatea de a imita direct stilul unui artist sau al unei trupe existente. Din punct de vedere legal și etic, înțeleg perfect de ce. Din punct de vedere creativ, e păcat. Aici cred că discuția despre muzica AI devine mult mai complicată decât taberele clasice „AI-ul e viitorul” versus „AI-ul trebuie interzis”. Pentru că ambele mi se par exagerări.
Între timp, industria muzicală a început să dea în judecată companiile din spatele generatoarelor de muzică, iar Suno a pierdut recent un proces important. Nu cred însă că răspunsul este să „omorâm” tehnologia. Din contră. Cred că astfel de instrumente ar trebui să existe și să devină mai bune, dar în niște limite foarte clare. Pentru cineva ca mine, AI-ul este o punte între o idee și ceva ce poate fi ascultat. Eu pot să scriu niște versuri. Pot să aud în cap un refren. Pot să știu că într-un anumit punct vreau ca piesa să sune într-un anumit fel. Faptul că nu știu să orchestrez și să produc o piesă completă nu înseamnă că nu am deloc idei.
De exemplu, am de vreo cinci ani o linie melodică în cap. Știu exact cum sună. Am fredonat-o mai multor generatoare AI, am încercat să le explic ritmul și direcția, niciunul nu a reușit să mă „ajute”. De fiecare dată mi-a dat o piesă cu o linie melodică foarte diferită de ce fredonam eu. Aici mi se pare că există o mare limitare a acestor sisteme. Vreau să poată executa o idee pe care eu o am deja în cap. Asta m-ar ajuta foarte mult. Dar cred că pe viitor, lucrurile astea se vor rezolva și vor apărea multe chestii interesante. Pentru că nu va mai fi ceva atât de „artificial”, ci va avea și un pic de „suflet”, împrumutat de la omul din spatele piesei.
Dar există și partea cealaltă, unde nu cred că ar trebui să existe loc de negociere. Orice piesă generată prin AI ar trebui etichetată clar pe YouTube, Spotify, Apple Music și oriunde altundeva ajunge la public. Și nu ascuns prin vreun drop-down sau buton de „About”, ci afișat clar pe pagina melodiei, extrem de vizibil. Ceva de genul: „Această piesă a fost generată integral sau parțial cu inteligență artificială.” Tehnologia a ajuns deja suficient de departe încât, în anumite cazuri, un ascultător obișnuit nu mai poate spune dacă vocea pe care o aude aparține unui om sau unui model.
Și aici apare problema adevărată. Cineva poate descoperi un nou „artist” și să creadă că ce ascultă este real, pentru că generatoarele de muzică au devenit din ce în ce mai bune. Sunt convins că există deja oameni care au descoperit pe Spotify sau YouTube un „artist nou”, l-au pus în playlist, poate chiar l-au recomandat altora și nu și-au pus nicio secundă problema că vocea, instrumentalul și chiar imaginea de pe album pot fi complet artificiale.
Asta schimbă relația dintre public și muzică. Și nu într-un mod pe care ar trebui să-l ignorăm doar pentru că tehnologia este nouă și spectaculoasă. Nu vreau ca AI-ul să dispară din muzică. Ar fi absurd, mai ales că l-am folosit și îl voi folosi în continuare. Mi se pare că este o unealtă extraordinară pentru oamenii ca mine, cu idei, dar care nu știu să „facă muzică”, în sensul clasic. Până la urmă, viitorul muzicii nu este AI-ul. AI-ul este doar una dintre uneltele cu care vom face muzică.
Lasă un răspuns