Arch Linux și update-urile
Una dintre marile diferențe între distribuțiile bazate pe Arch și cele bazate pe Debian sau Red Hat este modul în care ele sunt actualizate. Arch merge pe filosofia „Rolling Release”, unde actualizările sunt frecvente, de dimensiuni mici, iar sistemul are o singură versiune actualizată zilnic. În acest mod ai mereu ultimele pachete, dar și „ultimele” bug-uri.
Bine, asta dacă ești conștiincios și rulezi zilnic pacman -Syu. Dacă nu cauți manual, sistemul nu te notifică de existența lor așa cum fac de exemplu Ubuntu sau Mint. Asta e și esența Arch, să fie simplu, nu neapărat de utilizat, cât fără chestii inutile. Sistemul de bază e „gol”, lăsând utilizatorul să aleagă dacă vrea sau nu un serviciu care să-i „bată obrazul”. E by design, cum s-ar zice.
De exemplu azi când am deschis laptopul, Google Chrome m-a anunțat că se mai poate actualiza, trebuie reinstalat. I-am tras un yay -S google-chrome cinstit și am trecut de la versiunea 140 la 141. Cică era prea veche… Stați liniștiți, că la fel face și pe Windows, dar parcă nu așa de repede. Folosesc „yay” pentru că Google Chrome nu e în repository-urile oficiale Arch.
Să fiu sincer, uite de update-uri cu zilele și le fac doar când nu mai pot instala ceva, că am dependențe prea vechi. Sau când nu mai pot citi partiții NTFS/exFAT, din cauză că am un mix de pachete incompatibile. Ăsta e riscul dacă nu cauți zilnic după update-uri. Eu le fac când și dacă îmi aduc aminte de ele, cam de vreo două ori pe săptămână. Not good at all!
Și, de fiecare dată, sunt destule. Deja mi-a instalat de sâmbătă KDE 6.5 care a fost lansat pe 21 octombrie, adică acum 6 zile. Asta chiar e tare. Desigur, cine vrea și mai multă stabilitate, poate alege mereu Debian, Ubuntu sau Mint. Eu sunt OK cu CachyOS, care văd că e no. 1 pe DistroWatch.
